Cele două fete care au murit în accidentul din cartierul Andronache vor fi conduse pe ultimul drum: „Nu mai avem putere”

Publicat de

Este o zi neagră pentru rudele și prietenii celor două fete care

au murit sâmbătă în cumplitul accident din cartierul Andronache din București.

Copila de șase ani și tânăra de 21 de ani, lovite de mașină în timp ce se aflau pe trotuar, vor fi conduse joi pe ultimul drum.

Miercuri seară, la locul tragediei, cei care le-au cunoscut pe victime s-au adunat pentru priveghi și, printre lacrimi, au cerut să se facă dreptate.

Numele fetelor care și-au găsit sfârșitul strivite de mașină, sâmbătă după-amiază, în cartierul Andronache din București, au fost pe buzele a zeci de oameni adunați la locul accidentului,

la doi pași de casele victimelor. Împietriți de durere, cei care le-au cunoscut au adus coroane de flori și au aprins candele. Pentru rude, ultimele ore de priveghi au fost sfâșietoare.

Cumnata fetei de 6 ani„Este ultima seară în care Raisa

și Mihaela sunt în casele lor. O să le ducem pe ultimul drum și o să fie foarte dureros pentru noi. Nu mai avem putere.”

În aceste momente grele, familiile spun că vor ca șoferița, pe care o consideră vinovată de tragedie, să plătească.

Cumnata fetei de 6 ani„Vrem să se facă dreptate. Vrem ca legile să se aplice pentru toată lumea.”

Dreptate cer și vecinii fetelor.

Oamenii sunt revoltați pentru că șoferița este cercetată în libertate, sub control judiciar. Femeia, acuzată de ucidere din culpa,

a fost inițial reținută pentru 24 de ore.

Potrivit unor surse din anchetă, s-a urcat la volan deși era băută.

După o noapte petrecută în spatele gratiilor, ea a fost eliberată.

Conducătoarea auto s-a apărat. Susține că ar fi strănutat chiar înainte de intersecție și ar fi apăsat pedala

de accelerație și nu frâna, cum ar fi fost normal. Și așa a ajuns să ia două vieți nevinovate. scrie stirileprotv