Toni Grecu se afla internat în pavilionul de la Matei Balș care a luat foc

Publicat de

Toni Grecu se numără printre pacienții de la Matei Balș care se aflau internați în pivilionul care a luat foc. el a fost transferat de urgență, alături de alți pacienți la spitalul Sfântul Pantelimon. În urma incendiului de la Matei Balș au decedat patru persoane, iar alte zeci au fost evacuate.

În ce stare se află acum Toni Grecu

Soția lui Toni Grecu, Cristina Grecu, a dat detalii despre soțul ei, imediat după incendiu. Ea a precizat că actorul a fost transferat la Spitalul Sfântul Pantelimon și nu are detalii despre starea în care soțul ei se află. Incediu s-a petrecut la parterul pavilionului, iar Toni Grecu era internat la etajul 2 din același pavilion.

„Toni este evaluat acum de medicii de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Nu știu care este exact starea lui. Știu doar că incendiul a avut loc la parter, iar Toni se afla într-un salon de la etajul doi”, a declarat pentru Libertatea Cristina Grecu, soția artistului.

Soția lui Toni Grecu a mai precizat că toți pacienții care erau internați, printre care și soțul ei, erau conectați la oxigen.

„Toni era și el conectat la butelie de oxigen. Toți de aici aveau nevoie de oxigen”, a mai precizat Cristina Grecu.

Vă reamintim că un incediu devastator a izbucnit vineri la 5 dimineața la Spitalul Matei Balș din Capitală. În urma acestui incediu au decedat 4 persoane și 53 de pacienți au fost evacuați și transferați de urgență la alte spitale. Toți cei care erau internați erau infectați cu noul coronavirus și majoritatea se aflau conectați la buteliile de oxigen.

Șeful DSU, Raed Arafat, a precizat că spitalul avea avizele necesare, iar cel mai recent control a fost efectuat în noiembrie. Medicul Streinu Cercel a declarat că spitalul a fost construit în 1953 și refăcut „din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere al aprovizionării cu oxigen”.