CÂT CÂȘTIGA LUNAR DIANA ȘOȘOACĂ. SENATOAREA DE LA AUR, O FEMEIE BOGATĂ ȘI ÎNAINTE DE POLITICĂ

Publicat de

Diana Șoșoacă, cea mai vocală membră a grupării AUR, câștiga o sumă frumoasă în fiecare lună ca avocat. Senatoarea l-a reprezentat și pe arhiepiscopul Teodosie în fața magistraților.

Diana Șoșoacă, câștiguri din trecut. Senatoarea de la AUR era o femeie bogată și înainte de politicăDiana Șoșoacă, nou parlamentar AUR, duce o luptă aprigă împotriva sistemului. Pe lângă scandalul fără sfârșit anti-mască, avocata s-a simțit mai nou vizată de răzbunarea Guvernului. Aceasta și mai mulți avocați au depus plângeri penale împotriva lui Ludovic Orban, Nelu Tătaru și Alexandru Rafila.

Înainte de a deveni cunoscută pentru pozițiile sale în scandalul interzicerii pelerinajelor, dar și ca un militant anti-mască, femeia s-a ocupat numai de legi, adevăr și dreptate, fiind de profesie avocat. Conform declarației de avere depuse înainte de campania electorală din decembrie 2020, anul trecut, aceasta a câștigat suma de 250.000 de lei, ceea ce ar însemna aproximativ 20.000 de lei pe lună.

De ce a purtat mască la întâlnirea cu președintele Iohannis?

Diana Șoșoacă a explicat într-un live pe platforma de Facebook de ce a purtat mască la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, deși anunțase anterior că nu o va face. „Nu pun nicio mască”, spunea aceasta înainte de întrevederea cu șeful statului și alți oficiali. Avocatul arhiepiscopului Tomisului promite că va da instituțiile statului în judecată pentru modul în care a fost abordată înainte de consultările de la Cotroceni.

„În acel moment, mi-am luat masca de la gură și am pus-o jos, pe masă, rămânând fără mască în fața președintelui României. S-a uitat la mine, m-am uitat la dânsul, ne-am salutat, iar de acolo am ieșit, efectiv, fără nicio mască. Evident că SPP-ul a înlemni. M-a rugat să-mi pun masca, am spus că am și eu drepturi în această țară și că există excepții de la o lege oricum neconstituțională și că am o adeverință medicală.

Toți, albiți și înțepeniți, ne-au condus către ieșire. Nimeni nu a avut curajul să ne mai spună nimic. Toți se uitau înlemniți și nu înțelegeau cum pot să mă plimb fără mască în interiorul palatului Cotroceni. Pot, pentru că legea îmi permite. Voi formula o plângere către instituțiile abilitate împotriva acelor consilieri și personal al SPP-ului care au încălcat dispozițiile legale, obligându-mă să îmi pun masca de protecție chiar și pe gură”,  a spus Diana Șoșoacă într-un live pe Facebook.