Bogdan Stanoevici este internat în stare gravă cu coronavirus: ”A fost intubat, starea sa este una destul de gravă”

Publicat de

Bogdan Stanoevici se află într-o stare gravă la Spitalul ”Sf. Pantelimon” din Capitală după ce s-a infectat cu noul coronavirus.

Actorul Bogdan Stanoevici se află într-o stare gravă la Spitalul ”Sf. Pantelimon” din Capitală după ce s-a infectat cu noul coronavirus. În prezent, fostul ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni este intubat.

„Bogdan Stanoevici a fost intubat de ieri, starea sa este una destul de gravă, dar medicii fac tot posibilul să-l scoată din această situație. A stat în lockdown, însă starea lui s-a agravat.

Este vorba de patru săptămâni. Atunci a intrat în autoizolare. Se știe că Bogdan Stanoevici a deschis lista Partidului Ecologist Român la București.

În perioada aceea nu s-a simțit prea bine, apoi s-a a început să se simtă ceva mai bine, după care, iată, a revenit în forță acest virus”, a spus jurnalistul Adina Anghelescu

Bogdan Stanoevici a susținut că a făcut lunar teste COVID-19, iar toate au ieșit negative

În plus, la sfârșitul lunii noiembrie 2020, Bogdan Stanoevici a mărturisit că el nu poartă masca de protecție împotriva infecției

cu virusul ucigaș din China pentru că este sănătos. Totodată, actorul a susținut că a făcut în fiecare lună teste COVID-19, iar toate au ieșit negative.

”Pentru a evita speculaţiile ulterioare şi atacurile inutile, vă spun eu acum – faptul că nu port mască este în primul rând pentru că sunt sănătos. Şi aici îl citez pe ministrul Sănătăţii, care a spus că masca o poartă oamenii bolnavi, oamenii sănătoşi nu o poartă.

Am făcut în fiecare lună câte un test, din motive diferite. Toate negative. Pe de altă parte, am purtat-o acolo unde eram obligat să o fac, pentru că eu sunt un respectuos al legii şi mi-a ieşit un herpes.

Îmi pare foarte rău că vă dau din casă, dar în momentul în care aş pune mască s-ar produce o infecţie şi chiar nu am timp de infecţii în acest moment”, spunea Bogdan Stanoevici la vremea respectivă. scrie wowbiz.ro